Secretele mele murdare de bitcoin, Spălarea de bani prin criptomonede greu de realizat


Aceasta este o societate de stat, care are pe mâna sa afacerea cu criptomonede. Într-un birou modern, de circa 30 de metri pătrați, o găsim pe Jana, o domnișoară suplă și înaltă, de bitcoin în coreea 25 de ani.

Agenția de Investiții de la Tiraspol Urmând indicația Janei, am mers la o altă adresă, două străzi mai la vale, pe strada Kotovskogo 2 B. Ajungem la o clădire nouă situată lângă biroul de migrație al regiunii. Am găsit-o anevoios din cauza că edificiul nu are nicio firmă care ar indica agenția cu pricina.

Spălarea de bani prin criptomonede greu de realizat

După câteva clipe de așteptare, reușim să ne strecurăm profitând de faptul că a ieșit o persoană. Andrei este un tânăr ferchezuit de până în 30 de ani, îmbrăcat într-un costum scump și pantofi eleganți. Foarte amabil, acesta ne poftește în birou și ne servește cu ceai verde, după care începem o discuție despre cât de profitabil este mining-ul pe energie ieftină în Transnistria.

Fiecare Bitcoin este câștigat în urma rezolvării unei probleme criptografice, care necesită cantități uriașe de energie electrică. La cei 29 de ani ai săi, Andrei Andreievici Betanov, după cum am realizat ulterior, a deținut funcții importante în cadrul ministerului economiei al așa-zisei republici moldovenești nistrene.

Infractorii devin mai inteligenți în utilizarea monedelor digitale pentru spălarea banilor

După absolvirea acestei instituții de învățământ, a fost mai întâi șef al secției responsabile de proiectele strategice și apoi al serviciului de stat al privatizării al ministerului economiei de la Tiraspol. Ferma high-tech de lângă cimitir Andrei se oferă să ne fie ghid în prezentarea uneia dintre fermele de criptomonede. Ne conduce cu Mercedes-ul său sport negru, cu geamuri fumurii, spre periferia Tiraspolului, pe strada Energheticeskaya.

  • La
  • Ce facem cu el?
  • Duhoarea unei bombe murdare
  • Cazinoul Cel Mai Bun | Cele mai jucate sloturi online • IPH Insurance
  • Platforma de tranzacționare automată cu criptocurrency
  • Criptorepublica

Minute în șir, pe niște drumuri încâlcite, căutăm ferma. Călăuza noastră ne poartă pe la câteva porți de întreprinderi. Se oprește la una, vorbește cu un paznic, dar plecăm mai departe.

Miercuri, 09 decembrie Ultimul update Miercuri, 09 decembrieInfractorii devin din ce în ce mai sofisticați în utilizarea criptomonedelor pentru spălarea banilor. Anul trecut, au curs sute de milioane de dolari din fonduri murdare prin portofele digitale care permit utilizatorilor să-și ascundă urmele, potrivit Elliptic, furnizorul de soluții de conformitate criptografică la nivel global, relatează Reuters. În timp ce tranzacțiile cu criptomonede sunt pseudonime, acestea sunt înregistrate pe un registru public numit blockchain, ceea ce face mai ușoară urmărirea fluxurilor de fonduri. În ultimul deceniu, forțele de ordine au devenit mai bune la urmărirea activității ilicite pe blockchain-uri.

Ajungem la o altă poartă la care am mai fost, dar nici aici nu se oprește. Șovăiala lui ne face să bănuim voința sa de a ne duce la ferma despre care ne vorbise. În cele din urmă, ne întoarcem la paznicul cu care discutase.

Aici, aproape de un cimitir și o groapă de gunoi, se dezvoltă una dintre cele mai interesante afaceri ale momentului — dobândirea de criptomonede. Ferma de mining de pe str. Energheticeskaya, Tiraspol.

secretele mele murdare de bitcoin

Deasupra unei porți vechi, o cameră supraveghează intrările și ieșirile dintr-o curte în care se vede un depozit porniți propriul schimb de cripto pereții jerpeliți.

Nici aici nu există nicio firmă care să indice fie numele investitorului, fie al locației. Paznicul, un bărbat trecut un pic de 30 de ani, îmbrăcat în haine sport, are trasă pe cap o glugă de sub care i se vede numai gura.

Dezvoltatori: Bill Markus, Jackson Palmer. Preminare: fără informații.

În spatele porților ruginite se aude zgomotul coolerelor care răcesc procesoarele turate la maximum. Avem interdicție să fotografiem depozitul.

WHY I'M BULLISH ON BITCOIN

Câțiva muncitori cară niște cabluri imense pentru a repara ce pare a fi o mică avarie. Câteva mii de computere stau îngrămădite în șapte containere lungi de circa 10 metri fiecare. Fiecare container vine echipat complet cu computerele necesare mining-ului.

secretele mele murdare de bitcoin

La ieșire, suntem opriți de către același paznic, împreună cu Andrei Andreievici, care ne blochează ieșirea cu Mercedes-ul său. Ni se transmite că trebuie să așteptăm agenții de securitate ca să ne verifice.

Cazinoul Cel Mai Bun | Cele mai jucate sloturi online

Mai așteptăm câteva clipe și avem voie să ieșim, pe întuneric, spre Chișinău. Intermediarul afacerii Prin urmare, oricine vrea să investească în producerea de secretele mele murdare de bitcoin în Transnistria trebuie să ajungă mai întâi la Tehnopark OJSC.

De aici, potențialul investitor este preluat de directorul Veaceslav Cernikevici, care se ocupă de toate diligențele.

secretele mele murdare de bitcoin

Toate acestea funcționează pe gazul rusesc pe care îl furnizează SA Moldovagaz, pe datorie, în stânga Nistrului. Tiraspolul nu plătește gazul consumat, întreaga datorie, de peste 7 miliarde secretele mele murdare de bitcoin dolari, acumulându-se pe seama Moldovagaz.

Precizăm că, potrivit unui raport al concerului rusesc din septembriedatoria Moldovagaz față de Gazprom constituia peste 6 miliarde de dolari.

secretele mele murdare de bitcoin

La aceasta se adaugă alte 1,2 miliarde de dolari cesionați de Gazprom în decembrie companiei fiice, Factoring Finance. Centrala Termoelectrică Moldovenească de la Cuciurgan. Foto: moldgres.

UPGRADE 100 by Dragos Stanca

Tehnopark vinde energia electrică la tarife speciale. Investitorul mai este scutit de taxe vamale pentru echipament și pentru utilajul necesar amenajării fermei. Betanov ne-a explicat că un investitor poate să mineze oriunde în Transnistria, chiar dacă autoritățile de la Tiraspol vorbesc despre anumite zone economice libere. Nu avem deocamdată niciun interes în criptovalută.

secretele mele murdare de bitcoin

Prețurile variază de la 4,3 cenți kWh până la 3,8 pentru un volum mai mare de de kWh. Cu cât investitorii cumpără mai mult, cu atât obțin o reducere mai mare. Noi nu colectăm impozite de la mineri. Planurile de viitor ale Tiraspolului țintesc obiective mari. Practic, putem să producem până la — de MWh. Toți oamenii Sheriff-ului Activitatea de mining în Transnistria este gestionată și controlată de holdingul Sheriff, proprietate a oligarhului local Victor Gușan.

Tweet La un moment dat, vorbind cu colegii, în redacţie, am născocit un soi de scenariu: Donald Trump, în biroul oval, cu barba în pumnii încleştaţi pe birou, privind valiza cu butonul nuclear. Mi-e simpatic, în felul lui, Trump, şi cred că în actuala campanie electoral joacă de fapt un soi de rol. Dar socot că este un ins prea impulsiv şi prea egocentric pentru valiza aceea. Unii îmi vor aduce aminte de consilieri şi de tot angrenajul militaro-consilieresc de la Casa Albă şi Pentagon, şi le dau dreptate, dar temerea mea este şi rămâne justificată. Iar Trump şi imaginea evocată fac parte dintr-un şir mai lung de figuri şi fapte; am pornit de la summitul de la Washington privind securitatea nucleară.

Cel care conduce compania de cel mai bun bitcoin broker online Secretele mele murdare de bitcoin este Veaceslav Cernikevici, un personaj din anturajul lui Gușan. Cernikevici a intrat în atenția presei regionale după ce și-a deschis o firmă de telecomunicații în Crimeea la 28 maila câteva luni după anexarea peninsulei de către Federația Rusă.

Spălare de bani prin criptomonede – mit sau realitate

Compania lui Slava, după cum i se adresează Betanov, are aceeași denumire cu a celui mai mare operator ucrainean 3G, Intertelecomco-proprietate a lui Victor Gușan și a altor câțiva cetățeni ucraineni.

În perioada războiului din secretele mele murdare de bitcoin Ucrainei, Intertelecom a fost suspectată de Serviciul de Securitate al Ucrainei, SBU, că ar fi oferit serviciilor speciale rusești posibilitatea să intercepteze majoritatea abonaților la rețelele de telefonie mobilă din Ucraina. În plus, Cernikevici a fost director comercial al Interdnestrcom, firmă-soră a Intertelecomului ucrainean în Transnistria, fondată de Gușan în Veaceslav Cernikevici, director al companiei de stat Tehnopark Monetizarea visurilor Deși reprezentantul Ministerului Economiei și Infrastructurii, Călin Negură, consideră infim volumul de energie consumat în stânga Nistrului, autoritățile de la Tiraspol contează foarte mult pe veniturile obținute din mining.

În decembriepretinsul premier de la Tiraspol, Aleksandr Martînov, a declarat că planurile lor sunt să majoreze capacitatea de producere a Centralei de la Cuciurgan cu până la MWh.